Surpriză la Innsbruck! Un specialist de combinată nordică a câștigat etapa a treia a Turneului celor patru Trambuline

Redactor:
Marius Hutu
Surpriză la Innsbruck! Un specialist de combinată nordică a câștigat etapa a treia a Turneului celor patru Trambuline
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Bătălia pentru clasamentul general s-a redus la un duel între Thomas Diethart (Austria) și Simon Amnann (Elveția). Tomas Morgenstern, clasat pe locul 3, așteaptă greșeala primilor doi
  • Pentru prima dată în ultimii opt ani, Austria n-a avut niciun reprezentant pe podium la Innsbruck

Turneul celor Patru Trambuline s-a mutat în Austria, primul popas fiind făcut la Innsbruck. Etapa a 3-a a competiției a fost influențată de condițiile meteorologice, de un vânt foarte puternic, care a întrerupt în dese rânduri concursul. De altfel, organizatorii nu au putut să ducă la bun sfârșit întrecerea, runda fiind întreruptă în timpul manșei secunde. Conform regulamentului, au fost luate în considerare doar rezultatele primei manșe. Iar aceasta s-a încheiat cu un rezultat mai puțin scontat, cu finlandezul Anssi Koivuranta în poziția de lider, cu 127.5 puncte.

Surpriza a fost cu adevărat conturată în momentul în care organizatorii au decis să pună punct final concursului. În acel moment, Koivuranta a intrat în istorie. Pe lângă faptul că și-a trecut prima victorie de etapă în Turneul celor Patru Trambuline, dar și în Cupa Mondială, finlandezul a devenit primul sportiv care a obținut o clasare pe un podium atât la sărituri cu schiurile, cât și la combinată nordică. De-a lungul timpului, Koivuranta a fost, de altfel, un specialist al combinatei nordice, obținând și o medalie de bronz la JO de la Torino, în 2006. Pentru că a făcut însă pneumonie și nu mai avea rezistență la fond, nordicul a decis să renunțe combinată și să se axeze doar pe sărituri. O alegere care s-a dovedit a fi câștigătoare (!).

Etapa de la Innsbruck a mai marcat o premieră. Niciun săritor austriac nu a urcat pe podium, contraperformanță înregistrată pentru ultima dată tot în 2006, când Koivuranta obținea medalie olimpică la combinată nordică. Astăzi, primul austriac, Gregor Schlierenzauer, s-a clasat abia pe locul 4, cu 125.4 puncte.

Simon Ammann încă păstrează șanse pentru a câștiga în premieră singurul trofeu major care îi lipsește din palmares, Turneul celor Patru Trambuline

Podiumul a fost completat de Simon Ammann (Elveția) – 126.3 puncte și Kamil Stoch (Polonia) – 126.2 puncte. Elvețianul a fost câștigătorul din punct de vedere al clasamentului general, în condițiile în care a urcat pe locul secund, peste Tomas Morgenstern, reducând și din diferența pe care o avea handicap față de liderul Thomas Diethart, clasat pe locul 5 la Innsbruck. Înaintea ultimei etape, de la Bischofshofen, programtă pe 6 ianuarie, austriacul are un total de 716.1 puncte, iar Simon Ammann – 706.7 puncte. Morgenstern a căzut pe 3 cu un total de 700.7 puncte.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a pățit Florentina din Iași, după ce s-a cuplat pe Facebook cu un tânăr de 29 de ani? Cine era Alexandru, de fapt
Ce a pățit Florentina din Iași, după ce s-a cuplat pe Facebook cu un tânăr de 29 de ani? Cine…
Giovanni Becali: 10 milioane de euro și 50% dintr-un viitor transfer pentru Florinel Coman
Giovanni Becali: 10 milioane de euro și 50% dintr-un viitor transfer pentru Florinel Coman
Antonia s-a trezit cu un mesaj de la fiul lui Ștefan Bănică Jr. după ce a publicat o fotografie provocatoare pe internet. Ce replică i-a dat lui Radu Bănică când a văzut reacția pe care a avut-o?
Antonia s-a trezit cu un mesaj de la fiul lui Ștefan Bănică Jr. după ce a publicat o fotografie provocatoare…
Mădălina Ghenea, mai APETISANTĂ ca niciodată! Apariție năucitoare în dormitor: cum s-a fotografiat în așternuturi
Mădălina Ghenea, mai APETISANTĂ ca niciodată! Apariție năucitoare în dormitor: cum s-a fotografiat în așternuturi
Tragedia momentului pe Podul Grant din Capitală. Un motociclist a murit după ce a fost proiectat pe şinele de tramvai!
Tragedia momentului pe Podul Grant din Capitală. Un motociclist a murit după ce a fost proiectat pe şinele de tramvai!
BANCUL ZILEI. Bulă la ora de Anatomie. Profesoara: – Bulă, ce este coloana vertebrală?
BANCUL ZILEI. Bulă la ora de Anatomie. Profesoara: – Bulă, ce este coloana vertebrală?
Valentin a murit la 20 de ani, îndemnat de aburii alcoolului să intre în apă. Valurile au adus la mal cadavrul absolventului de teologie
Valentin a murit la 20 de ani, îndemnat de aburii alcoolului să intre în apă. Valurile au adus la mal…
Forme CIUDATE, observate în atmosfera superioară a Pământului
Forme CIUDATE, observate în atmosfera superioară a Pământului
Câţi bani a putut primi văduva victimei lui Mario Iorgulescu: Nu sunt două milioane de euro. Mi-a omorât soţul!
Câţi bani a putut primi văduva victimei lui Mario Iorgulescu: Nu sunt două milioane de euro. Mi-a omorât soţul!
Mario, reacţie halucinantă după ce a ieşit din BAC: 'Am ieşit să beau'. Ce notă crede că ia la Română 😂
Mario, reacţie halucinantă după ce a ieşit din BAC: 'Am ieşit să beau'. Ce notă crede că ia la Română…
Se plătesc 10.000 DE LEI în fiecare lună. Banii care pot intra direct PE CARD
Se plătesc 10.000 DE LEI în fiecare lună. Banii care pot intra direct PE CARD
Imaginile durerii de la înmormântarea familiei din Suceava, ucisă de un șofer de TIR
Imaginile durerii de la înmormântarea familiei din Suceava, ucisă de un șofer de TIR
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Ubisoft a anunțat finalizarea unui joc așteptat. Studioul din București a participat la dezvoltare
Ubisoft a anunțat finalizarea unui joc așteptat. Studioul din București a participat la dezvoltare
Nunta anului în India. Iulia Vântur și Salman Khan au făcut senzație pe ringul de dans VIDEO
Nunta anului în India. Iulia Vântur și Salman Khan au făcut senzație pe ringul de dans VIDEO
Deschamps a spus motivul real pentru care Mbappe a ieşit de pe teren la pauza prelungirilor
Deschamps a spus motivul real pentru care Mbappe a ieşit de pe teren la pauza prelungirilor
Ce ai de făcut când primești SMS de la Poliție?
Ce ai de făcut când primești SMS de la Poliție?
Cine ar fi, de fapt, iubita lui Babasha. Artistul nu se mai ascunde: „Fără cuvinte”
Cine ar fi, de fapt, iubita lui Babasha. Artistul nu se mai ascunde: „Fără cuvinte”
×